Plopul (Populus nigra) este un arbore înalt, până la 30 m şi cu diametrul până la 2 m. Tulpina estc dreaptă, cu coroana largă, rară, neregulată. Mugurii sunt ascuţiţi, conici, alungiţi până la fuziform, adesea curbaţi la vârf, de culoare brun gălbui, la suprafaţă cu un clei cu miros slab, aromatic. Mugurii de Plop conţin ulei esenţial format din: cadinen, bisabolen, farnesol, alcooli fenilici, humulen. Mugurii mai conţin flavonoide, dintre care flavone: crysina, apigenina, tectochryzina; flavonoli: galangina, izalpinina, qucrcetina, camferol; flavonone: pinocembrina şi pinostrobina. Mai conţin salicină, rezine, acid fenolic, calcone etc. Prezintă, deci, o compoziţie chimică foarte complexă.
Preparatele cu plop negru sunt cicatrizante, antiinflamatoare, expectorante, diuretice, antiseptice şi antivirale. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a proceselor digestive. Cu preparatele din plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute, a hemoroizilor, a bolilor de rinichi și arsurilor. Se folosește și în caz de nevralgii, inflamaţii ale căilor respiratorii.
Studiile au fost realizate cu scopul de a demonstrarea utilizarea tradiţională a mugurilor de plop, dar şi pentru identificarea modului de acţiune. Astfel, cercetătorii au arătat că efectul antiinflamator este datorat cvercetinei, acizilor fenolici, salicinei și pinocembrinei, care acţionează ca şi antiinflamatoare nesteroidiene, adică prin inhibarea sintezei de prostaglandine. Pe de altă parte, potențialul antioxidant al extractului poate participa la combaterea inflamaţiei prin captarea speciilor reactive de oxigen produse la locul inflamației. Au proprietăţi antiinflamatoare la şoriceii cu edeme induse similare cu cele ale substanţei de referinţă, diclofenac (50 mg/kg).
Propolisul extras din mugurii de plop a demonstrat acţiune virucidă împotriva virusului influenza tip A şi B, prin interferarea cu absorbţia virusului. Propolisul prezintă activitate antivirală, datorită prezenței flavonoidelor, acidului cafeic și esterilor ai acizilor aromatici. Mecanismul de acțiune al acestor compuși constă în blocarea posibilității de transmitere a virușilor către alte celule, inhibarea propagării acestora și distrugerea învelișului exterior al virusului.
Mugurii de plop îi regăsim în produsul, Biosept capsule, recomandat pacienților cu infecții și inflamații respiratorii de natură virală. În evaluarea eficienţei s-a arătat că, respectând modul de administrare, în 3 zile se ameliorează simptomatologia și in 5-7 zile se remite complet tabloul clinic de viroză. In cazurile severe monitorizate, după maxim 10 zile, s-a constatat remiterea completă a simptomatologiei.